Victor Radulescu Pogoneanu

Licențiat în drept, filozofie și litere, Victor Rădulescu Pogoneanu s-a născut la 21 septembrie 1910 în București. Aptitudinile diplomatice și înalta calificare i-au permis să urmeze o carieră în cadrul Ministerului Afacerilor Străine încă din 1934, în ciuda unei paralizii avansate la membrele inferioare. Ca funcționar în cadrul acestui minister, în cursul celui de-al doilea război mondial se implică alături Camil Demetrescu și Grigore Niculescu-Buzești în organizarea negocierilor secrete cu Aliații, având drept scop ieșirea României din conflict. Arestat la 15 august 1947 cu prilejul „înscenării de la Tămădău” a fost condamnat la 25 de ani temniță grea pentru „complot și trădare”. Conform unei mărturii, fiind acuzat de legături cu „trădătorii din străinătate”, acesta a răspuns că singurul motiv care l-a împiedicat să li se alăture a fost „teama că sănătatea sa precară ar putea fi un impediment în activitatea lor”. A fost încarcerat la Malmaison, Galați, Sighet, Râmnicu Sărat și Văcărești. Întemnițat la Râmnicu Sărat, s-a aflat într-o stare critică din punct de vedere al sănătății, fiind imobilizat la pat din cauza suferințelor pricinuite de boala sa mai veche. Această situație nu a împiedicat decidenții M.A.I. să-i refuze cererea din mai 1956 cu privire la executarea unui examen medical amănunțit, imputându-i „o atitudine dușmănoasă față de conducerea penitenciarului și de cadrele care îl supraveghează”. Conform lui Cicerone Ionițoiu, pe parcursul detenției la Râmnic a fost „bătut de comandantul Vișinescu și de ceilalți supraveghetori”. Transferul său în spitalul penitenciar de la Văcărești s-a dovedit tardiv, murind la data de 10 martie 1962 în urma suferințelor amplificate de condițiile de detenție. Evocând un dialog purtat în detenție de către Rădulescu-Pogoneanu cu Mihai Ralea, care dorea să-i sugereze să fie „mai suplu” în raporturile cu administrația, Neagu Djuvara menționa răspunsul primului: „Nici sănătatea, nici viața mea nu sunt de vânzare…”